POEMA CHIUVETEI- Mircea Cartarescu

într-o zi chiuveta cãzu în dragoste
iubi o micã stea galbenã din coltul geamului de la bucãtãrie
se confesã musamalei si borcanului de mustar
se plînse tacîmurilor ude.
în altã zi chiuveta îsi mãrturisi dragostea:
--stea micã, nu scînteia peste fabrica de pîine si moara dîmbovita
dã-te jos, cãci ele nu au nevoie de tine
ele au la subsol centrale electrice si sînt pline de becuri
te risipesti punindu-ti auriul pe acoperisuri
si paratrãznete.
stea micã, nichelul meu te doreste, sifonul meu a bolborosit
tot felul de cîntece pentru tine, cum se pricepe si el
vasele cu resturi de conservã de peste
te-au si îndrãgit.
vino, si ai sã scînteiezi toatã noaptea deasupra regatului de linoleum
crãiasa a gîndacilor de bucãtãrie.

dar, vai!
steaua galbenã nu a rãspuns acestei chemãri
cãci ea iubea o strecurãtoare de supã
din casa unui contabil din pomerania
si noapte de noapte se chinuia sorbind-o din ochi.
asa cã intr-un tîrziu chiuveta începu sã-si punã întrebãri cu privire
                    la sensul existentei si la obiectivitatea ei
si într-un foarte tãrziu îi facu o propunere musamalei.

...cîndva în jocul dragostei m-am implicat si eu,
eu, gaura din perdea, care v-am spus aceastã poveste.
am iubit o superbã dacie crem pe care nu am vazut-o decît o data...
dar, ce sã mai vorbim, acum am copii prescolari
si tot ce a fost mi se pare un vis.